Povestea lui Rob

Cap. 0: Prolog

   -Robert, hai în casă, mă strigă mama de pe pervaz. 
   Eram puțin trist că trebuia să intru. Era frumos afară. Era una din verile acelea cu zile care parcă se duceau ca vîntul. Vîntul... da, vîntul acela de vară pe care nu ai cum să nu-l iubești fiindcă îți mai răcorește puțin încheieturile din cauza căldurii care parcă te topește, dar și care-ți oferă toate oportunitățile acelea de a te juca, de a te zbînțui prin curte, de a ieși din casă dimineața, pe răcoare să iei aer curat și fără de care nu ai ști să prețuiești cu adevărat aceste dimineți. 
   -Am venit. 
   -M-am întors de la muncă, ce-ai mîncat azi? mă întreabă ea.
   -Eh, ce-am găsit prin frigider. Cred că a mai rămas puțin pilaf.
   Ieșind din bucătărie și îndreptîndu-se rapid către sufragerie mă întreabă dacă aș vrea să îmi gătească ceva anume. Îi răspund că orice e bun și mă duc la mine în cameră.


   Nu avusesem curajul și nici nu găsisem momentul potrivit pentru a le spune părinților mei despre secretul meu. Gândul mă tot măcina, încă de pe la 15 ani. Mă bag în pat și ațipesc pentru nu știu cât timp, dar mă trezesc la un moment dat, alarmat de strigătele mamei.

   -Hai să mănînci, intră mama peste mine, fiindcă nu îi răspunsesem.
   -Vin imediat, îi răspund somnoros. Adorm însă la loc pentru încă vreo 5-10 minute. 



Cap. 1: Psihologul


   Prin februarie-martie 2012 am decis să urmez sfaturile unor prieteni și să mă duc la psiholog, pentru a mă ajuta să mă pregătesc de coming out. Deși eu eram pregătit să le spun părinților mei oricând despre mine, nu găsisem niciodată momentul potrivit să o fac. Trebuia să o fac totuși curând, pentru că se apropia momentul în care eu urma să plec la studiu în afară (sau cel puțin așa plănuiam încă de pe atunci). Credeam că așa este corect față de ei: să știe.
   
   Așa că am găsit un psiholog ce m-a ajutat să îmi pun întrebări care să mă ajute, fără prea mari eforturi, ce-i drept.
   
   Am realizat că deși credeam că sunt pregătit, nu eram chiar așa de pregătit. Știam doar ce aveam să fac, dar nu cum, unde, în ce mod aveam să continui și nici cum să răspund la eventualele reacții la aflarea veștii. Eram, deci, puțin cam orb. Vedeam punctual lucrurile, nu în ansamblu. Sau dacă le vedeam, nu le înțelegeam și nici nu încercasem să mă gândesc cum să reacționez.

   Părinții mei nu știau însă că mă duc la psiholog, așa că a trebuit să o fac cumva fără ca ei să știe. Nu pot zice că am mințit, dar gândul că în definitiv voiam ca totul să fie bine și mai ales faptul că discuțiile cu psihologul mă ajutau m-au determinat să trec peste această mică remușcare. Cred că am pus mai presus scopul decît mijloacele, dar cine mă poate condamna?

  Nu regret deciziile pe care le-am luat. Au fost toate spre binele meu și al celor pe care îi iubeam.




Cap. 2: Scurtă dramă



     Masa alături de mama era puțin seacă, dar oricum, îm gemeral mai bună decât cea alături de tata. Puțină vorbă de umplutură despre serviciu și acte. Știu că era perioada când mă bântuia însă gândul să îi spun mai întâi ei secretul, iar apoi tatei. Totuși nu mi se părea o idee bună, poate că s-ar fi supărat tata că află ultimul...

     -Ce faci azi? Ieși undeva, că e sâmbătă?
     -E ziua unei colege în seara asta. Mă duc la majoratul ei. 
     Tocmai îmi adusese aminte că după majorat urma să mă văd cu cineva. Trebuia să mă pregătesc.
      -Și ce i-ați luat? Cine mai merge? întrebă ea curioasă.
     -Merg colegii mei și prieteni de-ai ei. Cadou, păi, chestii de fete și cred că un ceas pe care și-l dorea. Am pus toți bani, nu știu cine s-a ocupat. 

     Termin de mâncat, îi mulțumesc și mă duc să îmi fac duș. Trebuia să mă pregătesc puțin. Apoi îl sun pe Andy, cel mai bun prieten al meu să îl întreb ce face și în ce stadiu e.

     -Ia zi, după majorat mergem în club? Trebuie să mă văd cu cineva, îi zic eu.
     -I-auzi... ai întâlnire deci. Păi mergem, mergem. Îl știu? 
     -Nu știu, poate. Hai vino să mă iei pe la 9 să mergem amândoi. Vorbim după.

    Andy mi-era cel mai bun prieten de 3 ani. Era și colegul meu de clasă și de asemenea, îi plăceau și lui băieții. Pe când ajunse Dan să mă ia, venise și tata acasă, așa că fu invitat la un pahar de vin. Tata a avut grijă să mai lungească puțin șederea lui Dan și să ne întârzie puțin, dar în cele din urmă eram pe drum și îi descriam cum arată și cam cum e tipul cu care aveam să mă văd.
     -Ah, cred că îl știu, îmi spuse Andy. Am vorbit puțin cu el aseară.
     -Okay... oricum eu am vorbit cu el primul, deci e al meu, îi zic în glumă și zâmbim.

    La majorat ne-am amețit puțin, am dansat și ne-am revăzut colegii cu care nu prea mai avusesem ocazia să ieșim, fiind vacanță. Mai aveam un de liceu, iar apoi cam fiecare avea să își urmeze aspirațiile. La un moment dat îi zic „hai” lui Andy, ne luăm la revedere și plecăm puțin bălăngănindu-ne spre un taxi, pentru că era târziu. 

***

    -Sunt aici în rond la Universitate, în taxi, îi zic lui Alex, date-ul meu.
    -Hai că te-am văzut! Vin spre tine?
  -Da, vino, îi zic și îi închid telefonul. Opriți aici, ca să mai luăm pe cineva, îi indic taximetristului și aștept puțin până ajunge. Puțin cam timid, intră în taxi, îl salut și apoi îl rog pe taximetris să o ia în față, spre Romană.

    Alex era un provincial venit la un concurs de muzică în București. Mă rugase expres la telefon să nu îi trag țeapă pentru că i se mai întâmplase. Văzându-ne coborâți din taxi ne-am mai salutat odată și ne-am prezentat. La un moment dat ne-a întrebat cu cine a vorbit dintre noi, nu mă mai recunoștea. „Foarte drăguț”, îmi zic sarcastic în gând. Îi spun apoi că vorbise aparent cu amândoi, dar că stabilise întâlnirea cu mine la telefon, iar că Andy mi-e cel mai bun prieten.

    În club ne-am distrat curios de bine în acea seară. Se simțea în largul lui și dansa mișto. Puțin cam energic, dar hey, stilul meu de a dansa e la fel de energic, așa că nu mă deranja. Ceilalți ne mai trăgeau ocheade, căci eram un grup vesel. Dansam toți trei, eu Andy și cu Alex, ademenind și alte persoane în joc. Sigur că la un moment dat am început să dansăm și puțin mai lasciv și ne-am apropiat periculos unul de celălalt. A mai durat puțin până ne-am sărutat.  Pentru mine era curios că îl sărut așa devreme. De obicei nu sărutam pe cineva așa repede, dar tipul era îngrijit, nu fuma, avea o igienă bucală bună, având grijă de vocea lui, mă atrăgea fizic, părea isteț, așa că am zis „de ce nu?”. 

   Uhhh, cred că după sărut m-am încins și mai tare. Îmi plăcea combinația dans, îmbrățișare, sărut și apoi revenirea în această buclă. Pe la 4 jumătate dimineața am zis că e timpul să mai mergem și noi. Obosisem, eram transpirați și lumea începea să plece. Andy a plecat cu un alt prieten cu care s-a întâlnit în club, iar eu cu Alex am mers să ne luăm o apă, ca să ne rehidratăm, apoi am luat-o încet, pe jos, spre Cișmigiu. Ne-am cunoscut puțin câte puțin. Observam că dusese o viață nu tocmai roz la cei abia 18 ani pe care îi avea și vedeam în el un luptător. Mă gândeam că eu avusesem noroc de ceva mai bun. Era determinat să treacă de audiții și să arate ce poate. După ce s-a luminat, l-am condus acasă, pentru că nu știa drumul înapoi.

    Ne-am mai văzut și zilele următoare, iar apoi, într-o zi l-am invitat în apartamentul bunicii care era plecată la țară, pentru că nu mă simțeam foarte bine prin toată căldura. A venit și a mâncat, am mai vorbit, am mai glumit, apoi ne-am giugiulit puțin. Am observat atunci că sărută puțin cam dur. Singura asemănare aș putea-o face cu săruturile din filmele porno, dar îmi plăcea. I-am zis să rămână peste noapte. Părea că vrea mai mult, și sincer și eu vroiam, dar era prea devreme, căci abia ne cunoscusem. Nu pot spune că eram genul de persoană care să grăbească lucrurile, ci le lăsam să se întâmple, dar nici chiar așa de repede. Așa că am amânat sexul. Cu toate astea, nu prea am dormit în noaptea aceea. Căldură, îmbrățișări, sărutări, atingeri...

    Ne-am mai sunat în zilele ce au urmat, am mai vorbit pe internet. Trecu săptămâna aproape de când ne cunoscusem și l-am invitat pe el și pe Andy, de care oricum eram aproape nedespărțit, la un concert în aer liber vineri, ocazie cu care s-au accentuat două concluzii: aveam o problemă la nivel de comunicare și faptul că era genul „sunt gay, deal with it”.





Va urma

Ce e AGK?

Am pornit AGK pe cînd aveam 15-16 ani. A trecut ceva timp de atunci și mă tot frămînt pentru că nu mă mai consider un Kiddo. Îmi plăcea enorm să scriu pe atunci. Acum mi se pare că orice aș spune au spus și alții deja, că nu transmit nimic nou. Știu că există alți adolescenți LBGT out there care habar nu au unde să înceapă să citească, să se informeze, care nu știu cu ce se mănîncă toată chestia asta, care nu au curajul încă să admită lor înșiși că sunt gay, darămite să se pregătească de coming out. Iar Another Gay Kiddo ar trebui, poate, să fie locul în care să înceapă să facă fix acest lucru. Viziunea mea de 2 ani încoace e ca AGK să fie un loc în care adolescenții să găsească răspunsuri și opinii.