O sinucidere, două... trei...

miercuri, februarie 06, 2013

După ce a fost luat pentru incinerare, ne-am retras cu toții încet. El plângea, fiind înconjurat de prieteni. Mama lui C. s-a retras ușor, având o haină de blană groasă pe ea, pe una din băncile sălii crematoriului în care ne aflam cu toții — vreo 50 de inși. Am urmărit-o până când nu am putut să mă mai uit: privirea îi era străină acestei lumi.


În jur se împărțea colivă. Nu am putut mânca. M-am dus lângă Andy, cu o bancă în spatele mamei. Vedeam ce teoretic, vedea și ea. Oameni mișunând, ici colo, încet-încet depărtându-se și ieșind din încăpere unul câte unul, după ce stătuseră atâta timp acolo. Dar ea nu vedea asta. Ea nu era acolo, nu trăia acolo. Era într-o lume bizară, pierdută dincolo de realitate. Fiul ei nu mai era...



Atunci m-a izbit puternic gândul pierderii mamei mele. De fapt, gândul că mama MEA ar putea ajunge la un moment dat așa, dacă eu aș muri. E o imagine cruntă, dincolo de sinuciderea unei persoane: toți cei apropiați suferă. Toți se pierd pentru câteva zile când viața le e perturbată de astfel de evenimente. A rămas pe acea bancă, aflată în inexistență pentru câteva zeci de minute. Nimeni nu a băgat-o în seamă. Era complet singură.



Am început să plâng... Gânduri oribile îmi treceau prin minte. Mama, Tata, prietenii... suferință... plânsete... dispariție. MOARTE. Am luat o gură de colivă... am înghițit cu greu.



***


Nu l-am cunoscut bine. Aș fi ipocrit să zic că am fost amici. Am fost cunoștințe. Cu toate astea a fost mereu un exemplu de curaj, de calm, de stoicism.





Dar viața trece mai departe... for better or worse.



Să ai o odihnă în pace C.P. — sper că ți-ai trăit viața cum ai crezut mai bine și că nu ai avut regrete în ceea ce o privește. Eu nu te judec. Te înțeleg.



Să ai o odihnă în pace A.I.D — îmi pare sincer rău că ai ales să-ți curmezi viața pentru o prostie.



Sper ca T.M. să nu fie următorul. Sper ca R. să nu fie următorul!


~Rob
"Life is to be painted upon our will."

You Might Also Like

0 comments

Ce e AGK?

Am pornit AGK pe cînd aveam 15-16 ani. A trecut ceva timp de atunci și mă tot frămînt pentru că nu mă mai consider un Kiddo. Îmi plăcea enorm să scriu pe atunci. Acum mi se pare că orice aș spune au spus și alții deja, că nu transmit nimic nou. Știu că există alți adolescenți LBGT out there care habar nu au unde să înceapă să citească, să se informeze, care nu știu cu ce se mănîncă toată chestia asta, care nu au curajul încă să admită lor înșiși că sunt gay, darămite să se pregătească de coming out. Iar Another Gay Kiddo ar trebui, poate, să fie locul în care să înceapă să facă fix acest lucru. Viziunea mea de 2 ani încoace e ca AGK să fie un loc în care adolescenții să găsească răspunsuri și opinii.