GayFest 2012 - Conversații despre iubire

vineri, iunie 29, 2012

Pentru prima dată de când sunt organizate evenimente în cadrul Gay Fest, am decis să iau și eu parte la unul dintre ele. Am ales „Conversații despre iubire” - titlu promițător ce mi-a stârnit curiozitatea. Speram doar să nu fie o dezbatere asupra clișeului „Dragostea învinge întotdeauna”. Am rămas plăcut surprins.


Nu am participat în prima zi a întâlnirilor, însă am aflat despre ce se vorbise: „Dreptul la iubire” și „Despre dragoste ca etică”. Nu voi intra în a dezbate aceste subiecte, mai multe informații se pot găsi aici. Am vorbit joi despre bisexualitatea la femei și poliamorul - un termen nou pentru mine.

Studiul despre bisexualitatea la femei a fost făcut de Irina Dimitriade în cadrul lucrării de Master of Science în Sociologie, cu specializarea în Gender and Sexuality la Universitatea din Amsterdam. Ea și-a luat ca reper șapte femei cu vârste între 21 și 28 ani, făcând un studiu asupra identității lor bisexuale: dorințele lor sexuale, cum își conturează viața lor sexuală și emoțională ș.a.m.d. Ceea ce am punctat eu au fost faptul că nu există prea multe studii despre bisexualitate și problema integrării persoanelor bisexuale într-o comunitate, ele fiind discriminate atât de persoanele heterosexuale, cât și de persoanele homosexuale. Ar fi interesant un studiu despre bisexualitate în România (eu unul sunt curios să văd cum se identifică ei).

Partea a doua a fost susținută de Tamara Zlobina, o ucraineană ce vorbea engleză cu un puternic accent rusesc (trebuia să menționez asta). Ea a vorbit despre poliamor și despre integrarea acestor persoane în societate. Chiar dacă mi-am pierdut răbdarea la un moment dat, atenția mi-a fost atrasă asupra unei percepții de-a ei (care este adevărată): dragostea nu este un obiect pe care îl dai cuiva, iar după ce cunoști altă persoană i-l iei pentru a-l da acesteia din urmă. Dragostea poate fi împărtășită cu mai multe persoane. Ca opinie personală, poliamorul se practică într-o anumită măsură, însă este văzută ca un lucru imoral (ca și homosexualitatea de altfel). Nu voi vorbi mai multe până nu voi reuși să mă documentez și eu îndeajuns.

În concluzie, îmi plăcu. Poate aceste discuții ar trebui extinse în scopul informării oamenilor de rând, sunt foarte multe lucruri pe care nici eu nu le știam. Cam atât în seara asta. Revin și cu alte informații despre evenimentele la care voi mai participa (poate).


~Andy

"Life is to be painted upon our will."

You Might Also Like

0 comments

Arhivă

Ce e AGK?

Am pornit AGK pe cînd aveam 15-16 ani. A trecut ceva timp de atunci și mă tot frămînt pentru că nu mă mai consider un Kiddo. Îmi plăcea enorm să scriu pe atunci. Acum mi se pare că orice aș spune au spus și alții deja, că nu transmit nimic nou. Știu că există alți adolescenți LBGT out there care habar nu au unde să înceapă să citească, să se informeze, care nu știu cu ce se mănîncă toată chestia asta, care nu au curajul încă să admită lor înșiși că sunt gay, darămite să se pregătească de coming out. Iar Another Gay Kiddo ar trebui, poate, să fie locul în care să înceapă să facă fix acest lucru. Viziunea mea de 2 ani încoace e ca AGK să fie un loc în care adolescenții să găsească răspunsuri și opinii.