Domnilor Petreanu și Kapra

marți, martie 13, 2012

Română

Că tot am prins ocazia, vreau să le mulțumesc lui Vlad Petreanu și Victor Kapra pentru că au fost trainerii mei în cadrul Școlii de Blogging Nokia. Datorită vouă am învățat cum trebuie să îți faci blogul mai profesionist și cum să atragi cititorii.
În afară de asta, simt nevoia să mă exteriorizez puțin și să-mi exprim punctul de vedere. Școala se va termina sâmbăta aceasta și lista cu blogguri și autorii lor va fi disponibilă public. Astfel, la o simplă căutare pe Google a numelui meu, blogul va fi cap de afiș, iar eu voi fi... „cunoscut”.

Pe de altă parte, pot spune că aș fi mai mult decât încântat dacă blogul ar fi cunoscut de un public mai larg. Problematica LGBT (sau gay, cum vreți) nu este înțeleasă de un număr mare de români. După cum probabil ați observat nu am nicio mână în plus, sunt doar un om obișnuit care trăiește printre ceilalți și încearcă (am spus „încearcă”) să facă lumea mai bună.

Nu vreau să sune răutăcios, dar am trecut deja prin „urări” de genul „vei înfunda închisoarea”, „nu vei face nimic în viață” etc. Tocmai de aceea, atât eu, cât și Rob, am aprecia dacă nu ați posta numele nostru în dreptul blogului.

Mulțumesc,

~Andy
"Life is to be painted upon our will."

You Might Also Like

0 comments

Arhivă

Ce e AGK?

Am pornit AGK pe cînd aveam 15-16 ani. A trecut ceva timp de atunci și mă tot frămînt pentru că nu mă mai consider un Kiddo. Îmi plăcea enorm să scriu pe atunci. Acum mi se pare că orice aș spune au spus și alții deja, că nu transmit nimic nou. Știu că există alți adolescenți LBGT out there care habar nu au unde să înceapă să citească, să se informeze, care nu știu cu ce se mănîncă toată chestia asta, care nu au curajul încă să admită lor înșiși că sunt gay, darămite să se pregătească de coming out. Iar Another Gay Kiddo ar trebui, poate, să fie locul în care să înceapă să facă fix acest lucru. Viziunea mea de 2 ani încoace e ca AGK să fie un loc în care adolescenții să găsească răspunsuri și opinii.