„La Accept nu discriminăm. Deloc!” Interviu cu Bogdan Istrate

duminică, octombrie 16, 2011

Iată că am revenit! De data aceasta cu ceva cu scop informativ. Probabil mulți dintre voi ați auzit de Asociația Accept. Dacă nu, puteți afla acum mai multe. Am reușit să stăm de vorbă cu PR-ul organizației, Bogdan, și am reușit să obținem câteva informații. Sediul este un loc foarte primitor, o casă făcută din lemn. Încă de la poartă ești întâmpinat de flori și...de pisici, iar înăuntru ți se oferă toate informațiile necesare, cărți sau, în anumite cazuri, ajutor.






Care este scopul Asociației?
Scopul este acela de a apăra și promova drepturile persoanelor LGBT ca drepturi ale omului. Accept-ul nu este o organizație de gay căci în 1996 homosexualitatea era incriminată de lege astfel că Asociația Accept este o asociație pentru Drepturile Omului, dar care din 1997 și până în prezent a realizat numai programe și proiecte pentru comunitatea LGBT din România.

Ce perspective oferiți tinerilor? Cum puteți să-i ajutați?
Prima chestie pe care pot să o facă este să vină la noi și să acceseze serviciile destinate comunității.
Problema tinerilor pleacă în momentul în care conștientizează față de ei (cine sunt n.r.) și atunci cred că au nevoie de un suport. Dacă vorbim de tinerii sub 18 ani aici e mai complicat, deoarece ca să beneficieze de consiliere psihologică trebuie să aibă acordul părinților sau al tutorelui legal. Noi nu facem o diferențiere în funcție de vârstă. Dacă au probleme în familie și părinții îi dau afară din casă pot să vină să ceară consiliere juridică și să vadă care sunt alternativele lor în situația respectivă sau consiliere psihologică în situația în care nu știu cum să vorbească cu părinții, cum să pună problema, cum să își facă coming-out-ul în propriul grup de prieteni. În afară de aceste două servicii specifice pe care le găsește oricine aici, indiferent de vârstă, sunt o grămadă de materiale informative la recepție despre o grămadă de lucruri: de la sex până la niște părinți care își susțin copiii gay. Poate să vină și să vorbească cu noi pur și simplu, să stea pe aici, să întrebe tot felul de lucruri...adică activitățile pe care le avem noi de 100 de ani sau unele mai noi și pe care le poate accesa practic oricine, indiferent de vârstă. Nu discriminăm la Accept. Deloc!







Cum se pot implica tinerii în activitățile asociației?
Pot să participe la activitățile noastre fără nicio problemă, pentru că acolo vin ca spectatori, dar în momentul în care vorbim despre o implicare, trebuie să aibă 18 ani, sau acordul părinților. Pentru voluntariat trebuie să fie majori, pentru evitarea situațiilor în care părinții nu sunt de acord cu voluntariatul în cadrul Asociației Accept.

Să spunem că are și suportul părințiilor, atunci poate să fie voluntar?
Da, sigur, poate să fie voluntar și să participe la activitățile pe care noi le facem de obicei.

Ce presupune activitatea de voluntariat?
Activitatea de voluntariat presupune în primul rând un training de început cu coordonatorul de voluntari, în care i se explică tânărului/tinerei ce face Asociația Accept, care este scopul organizației, toate la modul general, și unde se poate implica din momentul în care dorește să devină voluntar cu acte „în regulă”, adică se face și un contract de voluntariat. Atunci poate să meargă de câte ori participăm la niște evenimente publice, cum ar fi ONG Fest, sau poate să meargă să vorbească cu lumea, să prezinte la evenimentele respective, ca reprezentant al Asociației Accept. Poate să se implice în activitățile pe care noi le facem, de genul Gay Fest sau alte evenimente publice și aici mă refer la organizare, nu neapărat la participare, deci ceva mai sus.

A existat și un proiect cu informarea copiilor din școli?
Da, acela a fost un proiect „de acum 100 de ani”, nu prea avem ocazia de a merge prin școli deoarece conducerea acestora este un pic reticentă când vine vorba de Accept. Noi am făcut parte dintr-un proiect amplu organizat de Agenția de Monitorizare a Presei, ce presupunea organizarea de secțiuni informative în diverse licee din București, la care se vorbea practic despre toate grupurile vulnerabile: rromi, homosexuali, persoane implicate în sexul comercial, consumatori de droguri, persoane cu dizabilități ș.a.m.d. Prin acel proiect am ajuns și noi în câteva licee și am vorbit despre problematica LGBT. N-au fost probleme atunci, fiind un proiect foarte amplu, însă unul sau două licee nu au fost de acord cu organizarea unui eveniment despre problematica LGBT.





Ce feedback ați primit?
Copiii au fost curioși să afle și să întrebe tot felul de chestii pentru că ei nu au informații, nu știu „cu ce se mănâncă”, nu reprezintă o prioritate pentru ei, mai ales pentru că nu pun la îndoială și nu au întrebări despre sexualitate și orientare sexuală. Le-am răspuns la anumite întrebări, care în ultimă instanță duc la creșterea toleranței vizavi de colegii lor LGBT sau în general de persoane LGBT. Nu a aruncat nimeni cu roșii, cu ouă sau cu alte obiecte contondente nici la început, nici la final. Unii au fost reticenți în tot timpul sesiunii și nu au participat, dar e ok, cât timp nu devin agresivi verbal sau fizic.

La ONG Fest ce materiale ați avut?
ONG Fest este un eveniment la care participă foarte multe organizații și vizibilitatea ta ca organizație este destul de micuță pentru că acolo vin, să zicem, 3000 de oameni pe zi și trec pe la toate organizațiile acelea și te pierzi, într-un fel. Accept-ul întotdeauna cred că o să fie ținută minte pentru că este cea mai veche organizație gay din România, pentru că scriam pe un roll-up cuvintele “homosexual”, “lesbiană” și “trans”. Materialele au fost cele pe care le dăm la mai multe evenimente, cum ar fi un material pe care l-am tradus de la Asociația Psihologilor Americani despre orientarea sexuală, unul despre identitatea de gen, unul despre riscurile contactelor sexuale neprotejate care până la urmă sunt valabile pentru toată lumea indiferent de orientare sexuală și de identitate de gen.

Ce feedback ați primit? Oamenii vin și iau materiale. Dacă vor să întrebe lucruri, întreabă. Noi le spunem de unde suntem și ce facem: în trei cuvinte maximum cinci propoziții. Asta pentru că unii nu sunt interesați și decât să îți bați gura acolo degeaba, le spui: Citește și dacă ai întrebări poți să le pui.





BONUS
Care este funcția pisicilor?
Pisicile nu au o funcție anume. Putem spune doar că suntem iubitori de animale. Lumea mai venea și mai lăsa câte o pisică bolnavă la poartă, iar noi o luam, o îngrijeam și apoi îi dădeam drumul. Unele pisici au voie chiar să stea prin clădire.


~Andy si Rob
"Life is to be painted upon our will."

You Might Also Like

0 comments

Ce e AGK?

Am pornit AGK pe cînd aveam 15-16 ani. A trecut ceva timp de atunci și mă tot frămînt pentru că nu mă mai consider un Kiddo. Îmi plăcea enorm să scriu pe atunci. Acum mi se pare că orice aș spune au spus și alții deja, că nu transmit nimic nou. Știu că există alți adolescenți LBGT out there care habar nu au unde să înceapă să citească, să se informeze, care nu știu cu ce se mănîncă toată chestia asta, care nu au curajul încă să admită lor înșiși că sunt gay, darămite să se pregătească de coming out. Iar Another Gay Kiddo ar trebui, poate, să fie locul în care să înceapă să facă fix acest lucru. Viziunea mea de 2 ani încoace e ca AGK să fie un loc în care adolescenții să găsească răspunsuri și opinii.