Another Gay Kiddo joins us

luni, august 15, 2011

Română
Am decis de curând să acord șanșa talentului scriitoricesc și unui bun prieten de-al meu, care mi se va alătura în continuare pe blog. Cum va influența asta blogul rămâne de văzut, dar un lucru e cert, tema blogului rămâne aceeași ca până acum și nu pot decât să sper că vă vom putea atrage și mai mult curiozitatea și că vă vom stârni dorința de citit.

Puțin despre Andy vă voi spune eu, căci ne cunoaștem și încă foarte bine. Este de vârsta mea, are o experiență de viață puțin mai nebunatică decât mine, a trecut prin momente grele, dar a reușit să se ridice și să lupte. Acum este ca mine, un adolescent ce descoperă lumea, învață să se cunoască și să-i cunoască și pe cei din jur și poate cel mai important, învață să-și trăiască viața.
Este pasionat de transportul în comun, dar și de cel feroviar și credeți-mă, s-ar putea să vă uimească câte știe în domeniu.



Își va posta în curând primul articol, deci muriți așteptând sau rugați-vă să dea inspirația peste el. XD Vă las acum, revin curând. Promit.

P.S. Ca să știți cine scrie și ce scrie urmăriți 2 chestii. Autorul (sus în bară, lângă data publicării) și semnătura (de la sfârșitul fiecărei postări).

English
I decided to offer the chance to show us his writing skills to a good friend of mine, who will join me from now on the blog. How this is going to influence the blog remains to be seen, but a thing is for sure, the blog's theme remains the same and I can only hope we will arouse your curiosity even more and the will to read.

Something about Andy I will say, because we know each other pretty well. It is about my age, he has a crazier life experience than I do, he's been through hard moments, but yet he succeeded in overcoming them. He is just like me, an adolescent who discovers the world, himself and other people and maybe the most important thing, learns to live his life. He is passioned about transport, and trust me, he might amaze you one day.

He will post his first article pretty soon so die waiting or pray so that the inspirations hits him soon.
I will leave you now, but I'll be back soon.

P.S. If you wanna know who wrote what, watch for these 2 things: the Author (in the upper bar, along with the date) and the signature (at the end of every post).


~Rob
"Life is to be painted upon our will."

You Might Also Like

2 comments

  1. Vreau sa ii urez noului tau coleg de blog, un calduros bun venit si de asemena sa ii aduc la cunostinta ca ii astept cu mare interes articolele. ^^ 

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc de urare. Promit că voi publica primul meu articol foarte curând. :)

    RăspundețiȘtergere

Ce e AGK?

Am pornit AGK pe cînd aveam 15-16 ani. A trecut ceva timp de atunci și mă tot frămînt pentru că nu mă mai consider un Kiddo. Îmi plăcea enorm să scriu pe atunci. Acum mi se pare că orice aș spune au spus și alții deja, că nu transmit nimic nou. Știu că există alți adolescenți LBGT out there care habar nu au unde să înceapă să citească, să se informeze, care nu știu cu ce se mănîncă toată chestia asta, care nu au curajul încă să admită lor înșiși că sunt gay, darămite să se pregătească de coming out. Iar Another Gay Kiddo ar trebui, poate, să fie locul în care să înceapă să facă fix acest lucru. Viziunea mea de 2 ani încoace e ca AGK să fie un loc în care adolescenții să găsească răspunsuri și opinii.